Cel mai bun sfat despre relaţii dat vreodată

Este următorul: Încetaţi să mai daţi sfaturi!

Nu sunt doi oameni pe planeta asta care să gândească identic. Da, ok, sunt concepţii sociale pe care mulţi le împărtăşim. Avem puncte comune. Dar la sfârşitul zilei toţi suntem unici în gândire şi în acţiuni.

Dacă pentru tine a mers o soluţie, nu înseamnă că va merge şi la mine, chiar dacă gandim 99% lafel.

Şi eu am căzut de multe ori în capcana asta. Da, vrei să ajuţi un prieten, vrei să dai o avertizare oricât de mică. Nu ajută. Deloc!

Sunt obosit de oameni de genul. Dar există un pas prin care poţi începe să te tratezi.

Spune-ţi povestea. Analizează-te pe tine. Cum ai gândit, cum ai acţionat, cum crezi că ar fi trebuit să acţionezi. Lasă omul să tragă propriile concluzii.

Opreşte-te din a mai adopta stereotipurile societăţii pe post de concepţii proprii. Nici asta nu ajută.

Cei mai obositori oameni pe care i-am cunoscut vreodată sunt cei căsătoriţi din prima.

Primul partener(ă), s-au luat, au facut ceva ani (de obicei cam pe la 10+). Şi ăştia sunt cei mai experţi dintre experţi! Ei cunosc absolut toate tipurile de oameni din lume şi pot spune perfect ce faci gresit sau bine. Ei deţin înţelepciunea divină în tot ce tine de viata de cuplu.

În extrema cealaltă sunt „colecţionarii” de relaţii. Americanul îi numeşte „damaged goods”. Sunt acele persoane care s-au cuplat de mai multe ori decăt sunt fire de par pe cap.

Oamenii care cred că pentru simplul fapt că au încercat jumătate de turmă şi au eşuat grosolan, îi face pe ei experţi de drept în ale relaţiilor.

Şi ăştia se împart în două categorii: ce-i ce cred că e ceva în neregulă cu ei şi probabil cei mai enervanţi, cei ce cred că toţi bărbaţii/femeile sunt proşti şi vai de ei.

Oameni care se aruncă cu capul înainte mai ceva ca taurul la toreador.

Concluzia?

Nu prea e una evidentă … Omul are reflexul ăsta de a da sfaturi gratuite. Fie din intenţia de a ajuta, sau pentru a îşi satisface narcisismul de a fi „înţelept în toate cele”.

Cel mai bun sfat? Dă-ţi peste gură când te trezeşti dând sfaturi. 😉


Post-uri similare:


Comments

4 Responses to “Cel mai bun sfat despre relaţii dat vreodată”

  1. D3vilgirl (3 comments) on August 25th, 2013 1:04 pm

    Total de acord!

    ReplyReply
    Reply to  D3vilgirl
  2. joe (39 comments) on August 26th, 2013 6:52 am

    Si articolul tau e tot un sfat. Multi chiar cer sfaturi si vor sa auda unul. Altii, cum zici tu, nu vor. So…ne invartim in cerc. Tot Nike are cel mai bun slogan din lume, desi ar trebui modificat putin in forma de “just do what you do”. Damn, trebuie sa patentez asta.

    ReplyReply
    Reply to  joe
  3. Catalin Nicolescu (223 comments) on August 26th, 2013 8:43 am

    Este un sfat 🙂 Scrie MARE in titlu 🙂

    ReplyReply
    Reply to  Catalin Nicolescu
  4. Lawrence (2 comments) on September 4th, 2013 1:50 pm

    Sa inteleg ca ai o relatie? 🙂

    Sunt totusi unii oameni care pot da sfaturi.
    In problema asta mai important decat sfatul in sine este sa stii cand trebuie sa dai sfaturi. In primul rand atunci cand ti se cer in mod expres.

    ReplyReply
    Reply to  Lawrence

Tweetbacks

Trackbacks

Leave a Reply




XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

icon-pidjin.png